SEZONUL 2011 ● Ediția 1 ● Start cu 26 echipe, distribuite în campionat şi în turneu de calificare |
► Adeptă a paşilor mici dar siguri, Liga Companiilor s-a dezvoltat gradat. Astfel, în sezonul 1 (primăvară-vară 2011), campionatul a început cu o singură ligă alcătuită din 8 grupări, respectiv cele mai în formă echipe ale ediţiei a V-a a Cupei Constructorilor (disputată în sept-dec 2010). Competiţia s-a desfăşurat în sistem campionat, câte un sigur tur. Prima campioană a fost declarată RATB STB-Auto, echipă care a acumulat cele mai multe puncte şi care a avut avantajul victoriei directe împotriva echipei Delhaize Cora Pantelimon, cu care s-a aflat la egalitate de puncte în clasamentul final.
► ARHIVA primului sezon se regăseşte aici. ► ARHIVA Turneului de Calificare se regăseşte aici.
► Începând cu sezonul al doilea, Liga Companiilor s-a divizat în 2 eşaloane valorice. În acest sens, în perioada mar-iun 2011, s-a organizat Turneul de Calificare, în urma căruia cele mai bune echipe şi-au câştigat prin rezultate dreptul de a se alătura primului eşalon valoric. Turneul de Calificare s-a desfăşurat în sistem grupe (un singur tur) şi play-off (tur-retur). Cele 18 echipe participate au fost repartizate în 3 grupe a câte 6 echipe. Câştigătoarele grupelor au avut drept de înscriere în 1.Liga, iar ocupantele locurilor 2 care au îndeplinit la timp condiţiile de participare au disputat meciuri de baraj (play-off) în urma cărora cea mai bună echipă şi-a câştigat şi ea dreptul de a evolua în sezonul viitor în liga de elită.
|
|
|
|