Bine ați venit pe site-ul oficial al Ligii Companiilor - campionatul fotbalistic de elită pentru companii ! Fotbal pe teren redus, campionat cu ligi valorice, tur-retur Arbitraj profesionist de futsal, mingi oficiale Champions League, arena high-class astroturf Premii & acces la ofertele speciale ale partenerilor Comunitate formată în 10 ani de competiții Acces garantat la meciuri amicale, în turneul național Superliga Companiilor și în turneele europene ale EFBLU Site updatat cu statistici, cronici de meci, poze și rezumate video
Allianz Partners deschide 2B.Liga printr-o victorie de moral

--20-22 /02/ 2019- © Patru echipe au fost cooptate în campionat cu ocazia startului din seria de eșalon secund 2B.Liga, astfel că numărul total al formațiilor angrenate în sezonul 2018/2019 al Ligii Companiilor ajunge la 40.
Cu o medie de vârstă sub cea generală, debutantele au marcat dublu față de norma stagională obișnuită.
Săptămâna a programat și patru meciuri în avans din etapa 15 a 2.Liga, încheiate cu rezultate previzibile.




Cora Alexandriei și-a marcat revenirea în campionat după cinci ani, din lotul vicecampioanei 1.Liga 2014/2015 (câștigat de Renault) figurând acum doar portarul Daniel Ovidenie și golgheterul George Dumitrache.
Cu un ușor plus de omogenitate prin participarea în Cupa Companiilor 2019, Allianz Partners și-a entuziasmat suporterii după un meci cu 20 goluri: 2-2 (12’), 6-3 (pauză), 11-7 și 11-9 în final. Principalii marcatori s-au dovedit stranierul Bogdan Străchinescu (x6) de la învingători, respectiv George Dumitrache (x5).

Coordonată de Cristi Niță, autor a 5g, Concelex și-a dorit să își materializeze participarea din Cupa Companiilor 2019 printr-o primă victorie în 2B.Liga. Replica PepsiCo a fost una constantă pe întreaga desfășurare a partidei, iar scorul final a mulțumit în mare măsură ambele formații.
Evoluația scorului a fost deosebit de palpitantă: 2-0 (8’), 2-3 (pauză), 5-4 până în min.39 și 6-6 scor final consemnat după golul lui Florentin Ariton înscris în poarta constructorului George Boca
la ultima fază a jocului.

Reluarea 2.Liga a adus un prim joc cu implicații în calificarea pentru Play-off, între Schindler și Tuborg. Cu trei victorii consecutive însă lipsită de aportul golgheterului din 2.Liga, Robert Lica, Schindler a menținut suspansul doar în primele zece minute, după care a cedat clar: 0-3 la pauză și 1-6 în final, cu Liviu Drăgan marcator al unei triple.

DTM-MApN se apropie la doar un punct de zona Play-off-ului după al șaselea succes la rând.
Cu cele patru puncte stagionale cucerite în ultimele trei runde, Lex-ADSA nu a avut nicio șansă în fața militarilor topografi: 4-0 (16’), 5-1 (pauză), 5-3 până în min.31 și 8-3 în final, cu câte trei reușite pentru învingătorii Alex Șarvarin și Claudiu Bejinaru.

Cu trei înfrângeri în ultimele cinci etape, Sport Suport a evoluat foarte concentrată cu TUI TravelCenter.
Finalul i-a adus a treia victorie cu peste zece goluri înscrise, după un început de joc deosebit de eficace: 5-0 (11’), 6-2 (la pauză) și 12-4 în final, cu 4g pentru Constantin Mihăiță și alte 2g pentru debutantul Marius Guță.

EY a avut la discreție jocul cu Hilti, noul cooptat Ovidiu Coroiu (x2) impulsionând ofensiva auditorilor printr-o evoluție pozitivă.
Egalată după 2-0 (10’), EY s-a detașat la 5-2 (25’) și 6-3 (34’), pentru ca în final diferența consemnată să fie la limită: 6-5.

___________________________________________________________________________

 

Copyright "Fotbal pentru Companii" 2008-2019 © Liga Companiilor ®