Bine ați venit pe site-ul oficial al Ligii Companiilor - campionatul fotbalistic de elită pentru companii ! Fotbal pe teren redus, campionat cu ligi valorice, tur-retur Arbitraj profesionist de futsal, mingi oficiale Champions League, arena high-class astroturf Premii & acces la ofertele speciale ale partenerilor Comunitate formată în 10 ani de competiții Acces garantat la meciuri amicale, în turneul național Superliga Companiilor și în turneele europene ale EFBLU Site updatat cu statistici, cronici de meci, poze și rezumate video
BCR închide anul în postura de lider în 2.Liga

9-13 /12 / 2019 © A doua săptămână competițională pentru etapa 10 din 2.Liga i-a asigurat fostei prim-divizionare BCR primul loc în 2.Liga înaintea pauzei de iarnă.
Admiral, DCN EU Cash & Carry, ING Bank și Deloitte Digital au completat lista învingătoarelor lunii decembrie.


Condusă de Ericsson cu 0-2 la pauză, BCR a obținut cu emoții maxime cea de-a șasea victorie consectivă, cea care a menținut-o pe primul loc al eșalonului secund. Bancarii au trecut la conducere după pauză (3-2 în 28’), au fost egalați și, ajutați de imprecizia adversarilor, s-au desprins în câștigători prin goluri în 38’ și 39’, ultimul fiind reușit din proprie poartă de goalkeeperul Tudor Dezmirean: final 5-3.



Cu doar un punct obținut în dubla din Play-off-ul stagiunii trecute, Admiral a înregistrat o victorie mult-așteptată în fața Segula, într-un duel disputat între foste participante la barajul de promovare.
A fost 0-1, 2-2 până în 17’, 5-2 la pauză și 6-3, iar Admiral încheie anul cu cinci victorii la rând și cu portarul Victor Alecu (ex-Enterprise Rent-A-Car) cooptat în postura de stranier.

DCN EU Cash & Carry a avut o primă parte neașteptat de echilibrată în fața Lex-ADSA (3-2 la pauză). 6 goluri consecutive marcate în intervalul 22’-32’ au clarificat numele învingătoarei, pentru ca pe final specialiștii în drept să puncteze de 4 ori rând: 9-7.

Situate într-o zonă a clasamentului care le dă dreptul de a spera la calificarea în Play-off, Wipro și ING Bank au avut o restanță palpitantă doar în prima parte: 2-0 (10’), 2-4 (la pauză), 2-8 (29’) și 4-9 în final, bancarii având 7 marcatori diferiți.

Cu revenire timidă în debutul părții secunde, FAIR Play nu a putut să îi încurce planurile echipei Deloitte Digital pentru a șasea victorie stagională și, totodată, a cincea din ultimele 6 etape: 5-0 la pauză, 5-2 și 10-2 la final.
___________________________________________________________________________

 

Copyright "Fotbal pentru Companii" 2008-2020 © Liga Companiilor ®