Bine ați venit pe site-ul oficial al Ligii Companiilor - campionatul fotbalistic de elită pentru companii ! Fotbal pe teren redus, campionat cu ligi valorice, tur-retur Arbitraj profesionist de futsal, mingi oficiale Champions League, arena high-class astroturf Premii & acces la ofertele speciale ale partenerilor Comunitate formată în 10 ani de competiții Acces garantat la meciuri amicale, în turneul național Superliga Companiilor și în turneele europene ale EFBLU Site updatat cu statistici, cronici de meci, poze și rezumate video
TTA devine vicecampioană, iar PepsiCo se califică la Baraj

--19-21 /06/ 2019- © Ultima etapă din 1.Liga i-a adus echipei TTA titlul de vicecampioană, în timp ce Gemini Solutions s-a clasat pe locul 3. Mobexpert (#4) și-a egalat performanța din urmă cu cinci ani, în timp ce Rompetrol (#5) și Printerr (#7) au bifat cel mai prodigios sezon.
Pe locul 11 și cu prima opțiune de a evita BARAJUL în funcție de rezultatele licențierii, reprezentativa Renault-Omniasig le-a luat prim-planul echipelor Royal Car și Hidroconstrucția.
Premiată și în România alături de Marco Vet pentru participarea în turneul “EFBLU Euro-Tour Madrid 2019”, PepsiCo a trecut de Pre-Barajul disputat între echipe din eșalonul secund și se află la un singur meci de promovare.

√ Concursul “.Golul Etapei by Lotto.”, derulat exclusiv pe Facebook lunea în intervalul orar 9-21, îi nominalizează în Etapa 30 din 1.Liga pe jucătorii:
C-tin-Cătălin Munteanu (TTA), Iancu-Andrei Găzdaru (Mega Image) și Gesur Suliman (Inst.Lumina).
CLICK aici pentru a viziona și vota propunerile

Învinse doar de câte două ori în retur și în luptă directă pentru poziția secundă, Mobexpert și TTA au avut parte de un meci echilibrat asemenea remizei din tur. Fără puncte pierdute de patru jocuri însă și fără rezerve, Mobexpert a revenit de la 0-3 după pauză și a trecut pe lângă egalare. TTA a rezolvat meciul pe final și, cu 2-5, își adjudecă locul 2.

Fără puncte în ultimele 6 etape, Renault-Omniasig încheie sezonul cu o serie de 9 meciuri fără victorie. Alin Giuroiu (x3) a menținut vii speranțele mecanicilor care au preluat conducerea la mijlocul reprizei secunde (5-4). Penalty-ul tranformat de Liviu Mușat (’34) a adus o remiză, scor 5-5, care pentru Renault-Omniasig ar putea să se dovedească cel mai important rezultat stagional în cazul în care licențierea va permite ca locul 11 să se mențină în 1.Liga fără emoțiile unui meci de baraj.

În cursă pentru locul 11, respectiv pentru o clasare pe 5, Hidroconstrucția și Rompetrol au menținut tabela imaculată 23 minute.
Petroliștii au schimbat din mers tactica după ce Alex Petcu i-a luat locul între buturi accidentatului Alin Matache, iar pe final și-au apropiat victoria: 2-3.

Într-o restanță pentru etapa 27 care i-a anulat orice șansă de a părăsi zona retrogradabilă direct, BCR a cedat cu Rompetrol după o primă parte în care a fost superioară, a înscris un gol, însă a primit două lovituri înainte de pauză. Partea secundă a fost echilibrată doar în start, pentru ca apoi Rompetrol să se impună clar: 6-2.

Disputat în finalul stagiunii, meciul dintre BCR și Instituțiile Lumina a fost abordat relaxat de ambele echipe. Cu o formulă inedită de joc, pedagogii l-au avut pe Gesur Suliman (x3) responsabilul cu golurile, fapt ce i-a ajutat să își ia revanșa după eșecul din iarnă: 4-2 la pauză și 5-4 în final. BCR încheie sezonul cu 19 din cele 25 eșecuri suferite la maxim două goluri diferență.

Apariția cu numărul 202 din istoria celor 8 sezoane de campionat i-a adus echipei Mega Image o premieră: primul meci cu zece goluri marcate. În restanța pentru etapa 29, Lindab a condus cu 2-4 la pauză și 3-5 în partea secundă, pentru ca după trei reușite ale retailerilor să egaleze la 6 în min.31. Finalul a fost magistral pentru Mega Image, care s-a impus cu 10-6, 4g fiind marcate de Sorin Constantinescu.

Din nou condusă la pauză, 2-3, Mega Image nu a ratat șansa ca după runda cu Televol Systems să închidă sezonul cu 9 victorii consecutive: 5-5 (’30) și 8-6 la final, Răzvan Panțuru (x3) etalându-și calitățile de finalizator.

Gemini Solutions termină sezonul pe podium pentru a treia oară consectiv, succesul cu Lindab fiind elocvent pentru această ediție: 4-0 la pauză, 6-0 și 7-2 în final. Silviu Haldan și-a pus numele la 4 dintre goluri.

A noua victorie din retur i-a completat cele 13 din tur, iar AD Auto Total pune punct unui sezon în care s-a încununtat cu al doilea trofeu de campioană: 3-0 și 3-2 la pauză, 6-4 în final. Andrei Dumitru (x3) și Petruș Manta au fost remarcații partidei cu Printerr, echipă ce bifează prin locul 7 ocupat la final cea mai bună performanță din cele patru sezoane petrecute în 1.Liga.

Marco Vet i-a dat speranțe selecționatei ADSA-Enterprise doar în primul sfert din meci (1-1 în min.8). Triplele lui Robert Poșogeanu și Bogdan Manea au înclinat brusc balanța, 5-2 la pauză și 9-4 în final. Marco Vet se clasează pe locul 6 cu performanța de a fi singura echipă neînvinsă în acest sezon de campioana AD Auto Total.

Pre-Barajul disputat de PepsiCo (campioana 2.Liga-Turneu) și Electronic Arts (locul 8 din 2.Liga-Play-off) a fost decis la lovituri de departajare. Cu o evoluție echilibrată a scorului în prima parte (2-2), repriza secundă a fost începută cu trei goluri ale distribuitorilor de băuturi, pentru ca gamerii să egaleze în ultimele minute, 5-5. La seria de trei lovituri de departajare, PepsiCo a câștigat cu 2-1 și s-a calificat în BARAJUL de promovare.
___________________________________________________________________________

 

Copyright "Fotbal pentru Companii" 2008-2020 © Liga Companiilor ®