|
Vineri, 17/02/2012, favoritele s-au impus în două jocuri contând pentru etapa a treia a ligii secunde. Dacă Audit EAM a făcut-o la pas, EOS-KSI s-a întrebuințat serios în fața echipei Urban. 2. Liga | Etapa 3 | Tutto Casa Service vs Audit EAM 4-10 (1-6) • Fără Ștefan Petre (suspendat) și cu un nou portar în persoana lui Liviu Marin, Tutto Casa a rezistat doar 10 minute în fața mai experientatului adversar. Audit EAM a aliniat un lot apropiat de cel standard și, după etapa a treia, pare ancorată mult mai bine în realitățile ligii secunde. Debutanții Laurențiu Mihalache și Gabriel Nițu au deschis seria golurilor ce s-a oprit înainte de pauză și a continuat apoi până în minutul 30, după care Tutto Casa a reușit să înscrie trei goluri consecutive. Asemenea precedentelor două etape, Audit EAM a avut o creștere de formă în finalul jocului, concretizată prin alte reușite. Acest meci nu va putea fi uitat prea ușor de goalkeeper-ul echipei Audit EAM, "Sese" Stârcea, nu atât din pricina victoriei detașate, cât din cauza golului primit de la Leonard Albu în minutul 30, care a finalizat în vinclu o frumoasă acțiune personală. ► Caseta tehnică și POZE. 2. Liga | Etapa 3 | EOS-KSI vs Urban 4-2 (2-2) • Lucrările de deszăpezire din ultima perioadă le-au conferit celor de la Urban o condiție fizică excelentă și un moral adecvat competiției. De partea cealaltă, prin jocurile prestate, EOS-KSI era creditată cu prima șansă în fața unei echipe care se poate mândri cu un istoric în campionat. Începutul a fost neașteptat, cu două goluri marcate de Urban în minutele 6 ș 7. Cu un avantaj neașteptat, Urban a făcut pasul înapoi și a fost egalată subit, în condițiile în care nu s-a putut închide ermetic și apărarea a cedat în mod previzibil. Meciul a continuat cu ocazii de ambele părți, Urban arătând că poate avea consistență dacă dispune de un lot echilibrat. În ultima parte a jocului Alex Oprea (’30) și Viorel Bărbulescu (‘37) au reușit să-l învingă pe bravul portar advers Dragoș Buzatu și, astfel, au asigurat echipei EOS-KSI al treilea succes consecutiv din eșalonul secund al Ligii Companiilor. ► Caseta tehnică și POZE. ________________________________________________________________________
|